Un polițist din județul Neamț a fost arestat după ce a promis unui șofer băut că îl scapă de testul de alcool realizat într-o unitate sanitară. Șoferul fusese depistat conducând sub influența alcoolului, nivelul alcoolemiei depășind pragul cercetării penale.
Potrivit Direcției Generale Anticorupție (DGA), polițistul este suspectat că a primit bani pentru a interveni în favoarea unui şofer care a condus sub influenţa alcoolului. Agentul a fost reținut sâmbătă în urma unui denunţ formulat de o persoană la Serviciul Judeţean Anticorupţie Neamţ.
„Din verificările efectuate de poliţiştii anticorupţie din cadrul DGA Neamţ, la delegarea şi sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, în cauză s-a reţinut faptul că, în perioada ianuarie – martie 2021, inculpatul, în vârstă de 33 de ani, a pretins şi primit de la o persoană cercetată penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie alcoolică peste limita legală, suma totală de 3.200 lei pentru a interveni pe lângă personalul medical de la Serviciul de Medicină Legală Neamţ”, se precizează într-un comunicat al Direcției Generale Anticorupție.
Conform sursei citate, scopul intervenţiei polițistului era acela de a determina personalul medical să reţină o concentraţie alcoolică mai mică în sânge decât cea reală. În acest fel, fapta săvârşită ar fi putut să fie încadrată drept contravenţie, nu infracțiune.
Ulterior, agentul de poliţie a returnat banii persoanei care a formulat denunţul. Chiar și așa, procurorul de caz a dispus măsura reţinerii a poliţistului, urmând ca acesta să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Polițiștii nu au imunitate în fața legii, iar faptele acestora sunt sancționate la fel ca în cazul oricărui alt cetățean. Ba chiar mai aspru, am putea spune, dată fiind calitatea acestora de factori de decizie. Nu este prima oară când agenți de poliție sunt reținuți pentru fapte de corupție. În urmă cu câteva luni, mai mulți polițiști rutieri din Iaşi au fost cercetaţi penal de procurorii anticorupţie pentru că luaseră mită. Cât despre scandalul permiselor false, acesta nu mai are nevoie de prezentare, dar a dus la condamnarea unor nume grele din Poliție.